Alignerele – o alternativă la aparatul fix cu brackeți

Pentru mulți pacienți adulți, gândul de a purta aparat dentar poate fi copleșitor. Datorită tehnologiei moderne, putem astăzi să recomandăm tratamentul cu alignere – o posibilitate de a obține un zâmbet mai frumos și mai sănătos cu ajutorul unor gutiere foarte discrete.

Tratamentul cu alignere constă în purtarea unui set de gutiere pentru o perioadă de 3-9 luni, în funcție de gradul de înghesuire dentară. O gutieră se poartă timp de 2 săptămâni, aprox. 22 de ore/zi (se scot doar în timpul mesei și periajului). Fiecare gutieră nouă prezintă o mică modificare față de precedenta, astfel încât dinții se vor deplasa treptat, puțin câte puțin.

Dinți drepți conform setup-ului digital: după scanarea dinților, cu ajutorul tehnologiei moderne, dinții sunt aliniați virtual în poziția dorită și astfel se poate previzualiza rezultatul final. Pacientul poate să vadă cum va arăta zâmbetul lui chiar înainte de a începe tratamentul.

Tratamentul cu alignere este mult mai confortabil decât cel tradițional cu brackeți, întrucât gutierele sunt foarte subțiri și se mulează perfect pe dinți.

Pacienții cu alignere se pot spăla pe dinți mult mai ușor decât purtătorii de aparate fixe care trebuie să curețe minuțios printre brackeți, arcuri și sârme. De asemenea, nu mai există contraindicații în ceea ce privește consistența alimentelor consumate, pacienții pot mânca orice atunci când nu poartă gutierele.

Gutierele se curăță conform indicațiilor primite în cabinet. De asemenea, acestea se pot purta numai după spălarea dinților.

Tratamentul este adresat în special adulților. Purtarea gutierelor necesită un oarecare nivel de disciplină în ceea ce privește constanța purtării – minim 22 de ore pe zi, acestea trebuind îndepărtate doar în timpul mesei și igienizării. Pacienții sunt din acest motiv mai responsabili pentru succesul tratamentului. Dacă nu se respectă timpul de purtare, respectiv schimbarea setului în momentul indicat, rezultatele pot să nu ajungă la inălțimea așteptărilor.

Pacienții cu aparate fixe trebuie să se prezinte regulat la control pentru activarea aparatului. Pacienții cu alignere pot beneficia de controale periodice mai flexibile, întrucât modificările sunt prezente în fiecare gutieră nouă, trebuie doar început un nou set.

Tratamentul este indicat pentru îndreptarea dinților cu probleme minore spre moderate. De cele mai multe ori, în cazul înghesuirilor, va fi nevoie de stripping- șlefuirea unui strat subțire de smalț interdentar (între 0.10 și 0.30 mm)- procedură efectuată de obicei la începutul tratamentului. Această procedură se folosește în mod uzual și în tratamentul convențional cu brackeți, iar dacă ea este efectuată corect și pacientul păstrează o igienă riguroasă, nu crește riscul de carie sau sensibilitate dentară.

Gutierele nu sunt recomandate în cazurile în care se indică extracțiile în scop ortodontic, de exemplu atunci când înghesuirile dentare sunt mari. Deplasările dentare posibile cu ajutorul gutierelor sunt reduse în comparație cu aparatul fix cu brackeți, cel din urmă premițând mai mult control în rezolvarea cazurilor complexe.

Deși multe persoane nu sunt deranjate de aspectul danturii, îndreptarea dinților este de fapt o investiție în sănătatea orală viitoare – dinții drepți fiind mult mai ușor de igienizat. Și nu în ultimul rând, cu siguranță va oferi și un plus de încredere în sine. ☺

Ești curios dacă tratamentul cu alignere ar fi potrivit pentru tine? Fă o programare online pentru o consultație.

Alte articole din blogul Natural Smile