[vc_row][vc_column][vc_column_text]Tratamentele ortodontice cu aparate fixe (brackeți) schimbă zilnic zâmbetele a milioane de oameni. Există, însă, câteva aspecte care nu sunt pe deplin cunoscute pacienților, iar o informare corectă și completă este absolut necesară înainte de a ”lipi” niște brackeți. Este important de știu, din perspectiva pacientului, ce etape și de ce sunt necesare acestea înainte de a începe un tratament.
Inserarea unui aparat fix sau mai bine spus, începerea unui tratament ortodontic fix, trebuie să fie precedată de un consult inițial, în urmă căruia se face ceea ce se numește examen clinic al pacientului. Acest examen clinic îi permite medicului specialist ortodont să evalueze detalii precum aspectul, forma arcadelor dentare, poziția dinților, ocluzia (mușcătura) atât statică, cât și dinamică, echilibrul muscular, sănătatea articulației etc. Aparent, un examen clinic seamănă cu ”uitatul câteva secunde/ minute” în cavitatea bucală a pacientului, însă ochilor antrenați ai unui medic specialist sunt vizibile detalii numeroase și importante. Totuși, aceste detalii nu sunt suficiente, pentru a face un plan de tratament. Examenul clinic trebuie să fie urmat de investigații necesare completării diagnosticului. Aceste investigații includ: radiografii, fotografii și modele de studiu.
Principalele radiografii dentare cerute de medicul ortodont sunt radiografia panoramică și teleradiografia de profil. Radiografia panoramică oferă o imagine de ansamblu despre dinți și structurile osoase în care sunt așezați dinții. Teleradiografia este folosită pentru a evalua poziția bazelor maxilarului și mandibulei una față de alta și cea a dinților în bazele osoase. Practic, fără o asemenea radiografie, medicul ortodont nu știe limita osului în care se pot deplasa dinții. În unele situații (ca de exemplu cel al caninilor incluși, rămași în os și neerupți), medicul ortodont indică o investigație tridimensională numită CBCT (Cone Beam Computer Tomography) care reprezintă un CT specific indicat pentru cap și care se deosebește de CT-ul clasic prin doza mai mică de radiații. Acest tip de imagine oferă detalii în toate planurile permițând totodată și ”felierea” structurilor studiate. În ceea ce privește doza de radiații, nu sunt motive de îngrijorare, în cazul unei radiografii panoramice aceasta fiind echivalentă cu doza primită în timpul unui zbor cu avionul pe distanța Bucureșți-Londra.
Fotografiile dentare realizate în scop diagnostic sunt atât extraorale, cât și intraorale. Mulți pacienți se simt inconfortabili când sunt fotografiați, mai ales dacă li se cere să zâmbească, dar aceste fotografii ajută medicul ortodont să evalueze obiectiv estetica facială și dentară din toate unghiurile și în cele mai mici detalii.
Modelele de studiu (mulajele dinților) sunt obținute după amprentarea arcadelor pacienților. Amprenta poate fi realizată clasic (cu un material de consistență moale care se solidifică în câteva secunde), fie digital (cu ajutorul scanerului intraoral). Pe modelele obținute sunt făcute diferite măsurători legate de dimensiunea dinților, spațiul necesar, ocluzia etc.
Toate aceste investigații oferă posibilitatea medicului ortodont să studieze în detaliu fiecare caz în parte, să stabilească un diagnostic și un plan de tratament individualizat, pe care îl va explica pacientului. De asemenea, aceste investigații permit previzualizarea rezultatului tratamentului prin deplasarea ”virtuală ”, cu ajutorul unor softuri speciale, a dinților în poziția dorită.
Colarea unui aparat este o etapă simplă în comparație cu munca necesară pregătirii unui caz, diagnosticul corect și planul de tratament detaliat asigurând succesul tratamentului.
Foto – www.freepik.com[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]



