Numele meu este Dr. Ruxandra Țepeș și am absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș în anul 2021.
Specializarea mea în endodonție a debutat cu examenul de rezidențiat, imediat după absolvirea facultății. Endodonția este o ramură a Medicinii Dentare care se ocupă cu structura internă și foarte complexă a dintelui. Tocmai din acest motiv este nevoie de răbdare și meticulozitate în practicarea ei. Astfel, eu mă ocup cu partea “nevăzută” din stomatologie, cea din interiorul dintelui. În acest proces îmi sunt indispensabile investigațiile radiologice, tomografice, cât și microscopul operator. Toate acestea se găsesc sub același acoperiș în cadrul clinicii Natural Smile.
Pentru a putea oferi servicii medicale de cea mai înaltă calitate, noi, medicii, trebuie să învățăm mereu, să fim la curent cu ultimele manopere și protocoale. Pentru acest lucru particip mereu la cursuri și congrese de specialitate precum: utilizarea ultimelor materiale și instrumente apărute în domeniu, actualități imagistice în stomatologie, odontoterapia și morfologia dinților posteriori, obturația apicală a dinților cu apex larg sau retratamentele endodontice.
Colaborarea mea cu echipa Natural Smile a debutat în anul 2023. Încă din perioada liceului, când visam să ajung medic, mi-am dorit să lucrez într-o asemenea clinică multidisciplinară unde pacientul poate primi îngrijiri stomatologice complete și complexe. Menirea echipei Natural Smile este de a oferi pacienților un zâmbet frumos și sănătos.
Mă simt norocoasă pentru că pot să ofer ajutor pacienților și totodată am șansa de a practica ceea ce îmi place.
Programează o vizită la Natural Smile!
Suntem aici să îți oferim îngrijirea de care ai nevoie.